Ce este „gândirea” și cât de mult diferă de „inteligență”? Deși cele două noțiuni ar putea fi considerate mai mult sau mai puțin sinonime, filosofii au marcat nuanțe timp de milenii. Filosofii greci poate că nu știau despre tehnologia secolului XXI, dar ideile lor despre intelect și gândire ne pot ajuta să aruncăm o privire asupra inteligenței artificiale din zilele noastre.
Deși cuvintele „intelect” și „gândire” nu au echivalente directe în greaca veche, analiza textelor antice oferă comparații utile. În Republica, de exemplu, Platon folosește analogia unei „linii divizoare” care separă formele superioare de cele inferioare de înțelegere.
Linia divizoare
Platon, care a trăit în secolul al IV-lea î.Hr., a susținut că fiecare persoană are o capacitate intuitivă de a recunoaște adevărul. El a numit această cea mai înaltă formă de înțelegere „noesis”. Noesis permite înțelegerea dincolo de rațiune, credință sau percepție senzorială. Este o formă de a „cunoaște” ceva, dar, în viziunea lui Platon, este și o proprietate a sufletului.
Mai jos, dar tot deasupra „liniei sale de demarcație”, se află „dianoia” sau rațiunea, care se bazează pe argumentare. Sub această linie, formele sale inferioare de înțelegere sunt „pistis” sau credința și „eikasia”, imaginația.
Pistis este o credință bazată pe experiență și percepție senzorială, informații pe care cineva le poate examina critic și despre care poate raționa. Pe de altă parte, Platon definește eikasia ca o opinie nefondată, înrădăcinată într-o percepție falsă.
În ierarhia capacităților mentale a lui Platon, înțelegerea directă, intuitivă se află în vârf, iar percepția fizică, moment de moment, se află în partea de jos. Vârful ierarhiei duce la cunoaștere adevărată și absolută, în timp ce partea de jos se pretează la impresii și credințe false. Însă intuiția, potrivit lui Platon, face parte din suflet și este întrupată în formă umană. Perceperea realității transcende corpul, dar are nevoie în continuare de unul.
Așadar, deși Platon nu diferențiază în mod direct „inteligența” și „gândirea”, conceptul său poate ajuta la analizarea IA. Nefiind întrupată, IA s-ar putea să nu „gândească” sau să „înțeleagă” așa cum o fac oamenii. Eikasia, forma inferioară de înțelegere, bazată pe percepții false, poate fi similară cu frecventele „halucinații” ale IA, atunci când aceasta inventează informații care par plauzibile, dar sunt de fapt inexacte.
Gândire întrupată
Aristotel, elevul lui Platon, analizează și mai profund inteligența și gândirea.
În lucrarea Despre suflet, Aristotel distinge intelectul „activ” de cel „pasiv”. Intelectul activ, pe care l-a numit „nous”, este imaterial. Nous are la bază experiența, dar transcende percepția corporală. Intelectul pasiv este corporal, bazat pe impresii senzoriale, fără raționament.
S-ar putea spune că aceste procese active și pasive, împreună, constituie „gândirea”. Astăzi, termenul „inteligență” deține o calitate logică pe care calculele IA o pot reproduce, într-un mod imaginabil. Aristotel, însă, la fel cu Platon, sugerează că „gândirea” necesită o formă întrupată și depășește simpla rațiune.
Opiniile lui Aristotel despre retorică arată, de asemenea, că deliberarea și judecata necesită un corp, sentiment și experiență. Retorica ar putea fi considerată persuasiune, dar, de fapt, este mai degrabă vorba despre observare — observarea și evaluarea modului în care dovezile, emoția și caracterul modelează gândirea și deciziile oamenilor. Faptele contează, dar emoțiile și oamenii ne influențează, și pare discutabil dacă IA utilizează retorica în acest fel.
În cele din urmă, conceptul de „froneză” al lui Aristotel oferă o lumină suplimentară asupra capacității inteligenței artificiale de a gândi. În Etica Nicomahică, el definește froneza ca fiind „înțelepciune practică” sau „prudență”. „Froneza” implică experiența trăită care determină nu doar gândirea corectă, ci și modul de aplicare a acestor gânduri la „scopuri bune” sau „acțiuni virtuoase”. Inteligența artificială poate analiza seturi mari de date pentru a ajunge la concluziile sale, dar „froneza” merge dincolo de informații, implicând înțelepciunea și perspicacitatea morală.
Roboți „gânditori”?
În zilele noastre, IA poate avea multe forme fizice, de la vehicule autonome, drone și roboți umanoizi la nano-roboți utilizați în domeniul sănătății. Dacă inteligența necesită întrupare, așa cum considerau Platon și Aristotel, s-ar putea spune că IA se apropie mai mult ca niciodată de gândirea umană.
Deși IA poate prelua multe forme, acestea tot nu sunt corpuri, iar funcționarea se bazează pe coduri, algoritmi și seturi de date. Înțelegerea intuitivă, emoția, integritatea și înțelepciunea practică par să necesite o formă întrupată, perisabilă, care este influențată de experiență.
Pentru a avea o imagine cât mai fidelă, poate ar trebui să întrebăm însăși inteligența artificială. Când ChatGPT a fost întrebat simplu: „Poți gândi?”, a răspuns: „Pot procesa informații, analiza tipare și genera răspunsuri pe baza datelor. Așadar, într-un fel, ar putea „părea” că gândesc. Dar nu gândesc așa cum gândește un om. Nu am conștiință, emoții, intenții sau percepție. Tot ceea ce „fac” se bazează pe tipare învățate din cantități uriașe de text și pe un set de reguli și probabilități. Pot „simula” anumite aspecte ale gândirii, dar nu gândesc sau nu înțeleg cu adevărat în sensul uman”.
Răspunsul se aliniază cu opiniile lui Platon și Aristotel. Deocamdată.
Surse:
Plato, The Republic, The Project Gutenberg eBook of The Republic, by Plato, 2021
Aristotel, On the Soul, The Internet Classics Archive, 2009
Aristotel, Aristotle’s Ethics, Stanford Encyclopedia of Philosophy, 2023
Ryan Leack, Can AI think – and should it? What it means to think, from Plato to ChatGPT, The Conversation, 18 iulie 2025, DOI: 10.64628/AAI.9w4jes7pu
Foto: Wikimedia Commons
